Map

Înființare societate pe acțiuni (S.A.)

Societatea pe acțiuni (S.A.) este forma juridică recomandată afacerilor de amploare, celor care urmăresc atragerea de investitori prin emisiune de acțiuni sau care activează în domenii unde legea impune această structură, precum instituțiile bancare și societățile de asigurare. Spre deosebire de SRL, SA presupune un capital social minim mai ridicat și o guvernanță corporativă mai riguroasă, oferind în schimb credibilitate sporită în relația cu partenerii, băncile și investitorii. Serviciul nostru acoperă întregul proces de înființare a unei societăți pe acțiuni, de la stabilirea structurii acționariatului și a capitalului social, până la redactarea actului constitutiv, autentificarea acestuia la notar, vărsarea aporturilor și înregistrarea societății la Oficiul Registrului Comerțului. Asigurăm reprezentare pe tot parcursul procedurii și consiliere privind alegerea sistemului de administrare, unitar sau dualist, cel mai potrivit pentru obiectivele afacerii dumneavoastră.

Prezentare generală

Suportul nostru acoperă toate etapele necesare pentru înființarea unei societăți pe acțiuni, după cum urmează:

  1. Analiza preliminară și consultanță privind alegerea formei juridice potrivite, SA sau SRL, în funcție de obiectivele și specificul afacerii.
  2. Stabilirea capitalului social și a structurii acționariatului, inclusiv modul de repartizare a aporturilor în numerar și în natură.
  3. Redactarea actului constitutiv și a documentelor asociate, cu stabilirea sistemului de administrare, unitar (consiliu de administrație) sau dualist (directorat și consiliu de supraveghere).
  4. Autentificarea actului constitutiv la notar, obligatorie în cazul aporturilor în natură sau al constituirii prin subscripție publică.
  5. Deschiderea contului bancar de capital social și asistență privind vărsarea aporturilor, conform legii, cel puțin 30% din aporturile în numerar la constituire, diferența în termen de 12 luni.
  6. Numirea organelor de conducere și, după caz, a cenzorilor sau a auditorului financiar statutar.
  7. Redactarea dosarului și reprezentare în fața Oficiului Registrului Comerțului, până la obținerea certificatului de înregistrare.
  8. Opțional: asistență post-înființare, înregistrări fiscale, deschiderea contului bancar curent și redactarea regulamentelor interne.

Intrebari frecvente

Alte servicii

Consultanță necesară

Conformitate ONJN pentru licențiații Clasa II

Asistență juridică continuă pentru titularii licenței ONJN Clasa a II-a: raportările lunare introduse prin Legea 141/2025, notificarea modificărilor semnificative, obligațiile AML și GDPR ale furnizorilor B2B.

Consultanță necesară

Obținerea Licenței ONJN Clasa II

Asistență și reprezentare juridică pentru furnizorii B2B din industria jocurilor de noroc care doresc obținerea licenței Clasa a II-a emise de ONJN: analiza încadrării activității, pregătirea documentației și gestionarea procedurii de licențiere.

Consultanță necesară

Identificarea actelor de stare civilă

Localizarea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces în registrele din România, Ucraina și Moldova.

Consultanță necesară

Dreptul imigrației

Asistență pentru vize, permise de ședere și cetățenie română, pentru persoane fizice și pentru companii.

Consultanță necesară

Renunțarea la cetățenia română

Procedura completă de renunțare la cetățenie, pe bază de procură specială, fără deplasarea în România.

Consultanță necesară

Înregistrare fiscală nerezidenți (NIF)

Obținerea numărului de identificare fiscală pentru persoanele fizice nerezidente, de la distanță.

Consultanță necesară

Transcrierea actelor de stare civilă

Înscrierea în registrele românești a certificatelor de naștere, căsătorie și deces emise în străinătate.

Consultanță necesară

Recunoașterea certificatelor profesionale

Recunoașterea în România a certificatelor de formare profesională obținute în străinătate.

Consultanță necesară

Cazier judiciar, apostilă și traduceri

Obținerea cazierului judiciar românesc, apostilarea înscrisurilor și traducerea legalizată a acestora.

Consultanță necesară

Urgentarea cetățeniei române

Acțiune în instanță atunci când cererea de redobândire a cetățeniei depășește termenul legal de soluționare.

Consultanță necesară

Returnarea copilului (Convenția de la Haga)

Reprezentare în procedura de returnare a copilului, de la sesizare până la hotărârea instanței.

Consultanță necesară

Insolvență și faliment

Redresarea afacerilor aflate în dificultate și reprezentare în procedurile de insolvență și lichidare.

Consultanță necesară

Recuperare creanțe și contracte

Recuperarea sumelor neîncasate de la parteneri, de la notificare și negociere până la executare silită.

Consultanță necesară

Drept administrativ și fiscal

Contestarea actelor administrative și fiscale și reprezentare în fața autorităților și a instanțelor.

Consultanță necesară

Drept comercial și înființări de societăți

Asistență pe toată viața juridică a societății, de la înființare până la tranzacții și fuziuni.

Consultanță necesară

Start-up

Suport juridic pentru antreprenori la început de drum, de la forma societară la protecția ideii.

Consultanță necesară

Găzduire sediu social

Sediu social la cabinet, cu dosarul ONRC pregătit, depus și reînnoit la termen, fără deplasarea dumneavoastră.

Consultanță necesară

Licență ONJN Clasa a II-a

Licențierea furnizorilor de servicii conexe jocurilor de noroc, cu dosarul pregătit și depus de cabinet.

Consultanță necesară

Înființare asociații și fundații

Constituirea asociației sau fundației, de la actul constitutiv până la înscrierea în Registrul Național.

Consultanță necesară

Înregistrare marcă la OSIM

Protejarea mărcii pe teritoriul României prin înregistrarea la OSIM și urmărirea procedurii până la decizie.

Consultanță necesară

Înregistrare marcă europeană (EUIPO)

Protejarea mărcii în toate statele Uniunii Europene printr-o singură înregistrare la EUIPO.

Consultanță necesară

Social media, termeni și condiții

Documentația juridică a afacerilor online: termeni de utilizare, politici GDPR și contracte de promovare.

Consultanță necesară

Dreptul muncii

Soluții pentru raporturile de muncă, de la contracte și proceduri interne până la litigii.

Consultanță necesară

Imobiliare și construcții

Audit juridic și contracte pentru tranzacții imobiliare și pentru proiecte de construcții.

Consultanță necesară

Drept civil

Consultanță și reprezentare în materie de proprietate, contracte civile și succesiuni.

Consultanță necesară

Restituirea bunurilor ridicate în dosare penale

Recuperarea bunurilor ridicate într-un dosar penal, de la formularea cererii până la soluționare.

Consultanță necesară

Despăgubiri din accidente

Recuperarea daunelor materiale și morale după accidente rutiere sau accidente de muncă.

Consultanță necesară

Drept penal

Apărare și reprezentare în cauze penale, atât în urmărirea penală, cât și în faza de judecată.

Contact

Suntem aici să vă oferim sprijin juridic!

Contactați-ne pentru asistență juridică personalizată în drept comercial, drept civil, imigrație, insolvență și recuperări creanțe în București, Timișoara, Arad, Oradea și Reșița. Oferim soluții juridice clare și eficiente, adaptate nevoilor tale de business și personale.

Echipa noastră de avocați este alături de tine pentru a-ți proteja drepturile și interesele, oferind suport juridic complet în business, imigrație, litigii și recuperări creanțe.