Map

Înregistrare Marcă Europeană (EUIPO) – Protecție în toată Uniunea Europeană

Înregistrarea unei mărci la nivelul Uniunii Europene, prin intermediul EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), oferă protecție juridică unitară în toate statele membre și conferă titularului drepturi exclusive de utilizare. Aceasta permite prevenirea și combaterea utilizărilor neautorizate, consolidând poziția brandului pe piață și oferind un avantaj competitiv real. Serviciul nostru acoperă întregul proces, de la analiza preliminară a disponibilității mărcii și alegerea claselor potrivite, până la redactarea, depunerea și monitorizarea cererii. Asigurăm reprezentare în fața EUIPO și gestionăm toate etapele procedurale, inclusiv eventualele observații sau opoziții, cu scopul de a maximiza șansele de admitere a cererii. Abordarea noastră juridică este orientată spre prevenirea riscurilor și optimizarea protecției obținute, în funcție de specificul activității și obiectivele de dezvoltare ale clientului. Totodată, oferim asistență completă pentru accesarea programului de finanțare SME Fund, prin care solicitanții eligibili pot beneficia de rambursarea unei părți semnificative din taxele oficiale de înregistrare a mărcii. Ne ocupăm de verificarea eligibilității, întocmirea și depunerea cererii de grant, contribuind astfel la reducerea costurilor asociate protecției mărcii la nivel european.

Prezentare generală

Suportul nostru acoperă toate etapele necesare pentru înregistrarea mărcii la EUIPO, inclusiv accesarea grantului SME Fund, după cum urmează:

  1. Analiza preliminară a disponibilității mărcii (verificări în bazele de date relevante la nivel UE).
  2. Consultanță privind alegerea claselor de produse și servicii conform Clasificării de la Nisa.
  3. Redactarea și depunerea cererii de înregistrare marcă la EUIPO.
  4. Reprezentare în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pe parcursul procedurii.
  5. Monitorizarea cererii și gestionarea eventualelor observații sau opoziții.
  6. Asistență completă pentru obținerea finanțării prin programul SME Fund (eligibilitate, depunere cerere, documentație).
  7. Informarea și asistența clientului până la finalizarea procedurii și emiterea certificatului de înregistrare.
  8. Opțional: servicii de monitorizare ulterioară a mărcii și notificare în caz de potențiale conflicte.
Taxele oficiale EUIPO și eventualele costuri aferente opozițiilor sau serviciilor conexe (ex. traduceri) nu sunt incluse și se achită separat.

Intrebari frecvente

Alte servicii

Consultanță necesară

Înregistrare Marcă la OSIM – Protecție juridică în România

Asigură protecția juridică a mărcii tale în România prin înregistrarea la OSIM. Beneficiezi de drepturi exclusive și asistență juridică completă pe tot parcursul procedurii.

Consultanță necesară

Drept Comercial și Înființări de Societăți

Expertiză în viața juridică a companiei tale, de la înființare până la tranzacții complexe și fuziuni.

Consultanță necesară

Recuperare Creanțe și Contracte

Recuperăm datoriile tale rapid și eficient, utilizând strategii avansate de negociere și executare.

Consultanță necesară

Înființare Asociații și Fundații

Te ajutăm să înființezi asociația sau fundația ta, simplu și corect din punct de vedere legal, fără stresul birocrației – Rapid, Legal și Fără Bătăi de Cap

Consultanță necesară

Înregistrare fiscală a persoanelor fizice nerezidente (NIF)

Obținerea numărului de înregistrare fiscală (NIF)

Consultanță necesară

Identificarea actelor de stare civilă

Asistență juridică pentru localizarea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces în registrele oficiale din România, Ucraina și Republica Moldova.

1,000 RONone-time fee

Asistență obținere cazier judiciar românesc, apostilare înscrisuri și intermediere traducere legalizată

Intermediere obținere cazier judiciar și apostilă.

Consultanță necesară

Recunoașterea certificatelor de formare profesională - Asistență completă

Te ajutăm să obții recunoașterea în România a certificatelor de formare profesională obținute în străinătate, gestionând întregul proces pentru tine. De la redactarea cererilor și întocmirea dosarului până la comunicarea cu instituțiile, ne ocupăm de toate detaliile.

Consultanță necesară

Drept Administrativ și Fiscal

Protecție împotriva abuzurilor administrative și consultanță fiscală pentru optimizarea taxelor.

Consultanță necesară

Insolvență și Faliment

Consultanță pentru redresarea afacerilor aflate în dificultate sau gestionarea procedurilor de lichidare.

Consultanță necesară

Drept Penal

Apărare profesionistă și reprezentare în cauze penale, în fazele de urmărire penală și judecată.

Consultanță necesară

Real Estate & Construction

Siguranță în tranzacții imobiliare și proiecte de construcții prin audit juridic și contracte riguroase.

Consultanță necesară

Start-up

Suport juridic complet pentru antreprenori: de la alegerea structurii optime la protejarea ideilor tale.

Consultanță necesară

Despăgubiri din Accidente

Expertiză în recuperarea daunelor materiale și morale în urma accidentelor rutiere sau de muncă.

Consultanță necesară

Dreptul Imigrației

Asistență completă pentru obținerea cetățeniei, vizelor și dreptului de ședere în România.

Consultanță necesară

Dreptul Muncii

Soluții juridice pentru relații de muncă armonioase, protejând interesele angajatorilor și angajaților.

Consultanță necesară

Drept Civil

Consultanță și asistență juridică pentru protejarea drepturilor tale în materie de proprietate, contracte și succesiuni.

Consultanță necesară

Social Media, Termeni & Condiții

Protecție juridică pentru afaceri online: contracte social media, politici GDPR și termeni de utilizare personalizați.

Contact

Suntem aici să vă oferim sprijin juridic!

Contactați-ne pentru asistență juridică personalizată în drept comercial, drept civil, imigrație, insolvență și recuperări creanțe în București, Timișoara, Arad, Oradea și Reșița. Oferim soluții juridice clare și eficiente, adaptate nevoilor tale de business și personale.

Echipa noastră de avocați este alături de tine pentru a-ți proteja drepturile și interesele, oferind suport juridic complet în business, imigrație, litigii și recuperări creanțe.